Ce citesc poliţaii?

Posted on November 25 2009 by biazofia

carti 1Poliţistul român e antologic. E desenabil (am văzut săptămâna trecută pe blogul lui mihnea), e personaj de banc, deci ne face să râdem. De el. Asta atunci când suntem “terţi”, matori la întâmplări cu poliţişti. Când suntem implicaţi direct ne cade zâmbetul, suntem crispaţi, ne aşteptam la absurdităţi colosale de procedură, mită, nervi, etc. Din nou un şablon al poliţistului român. Eu, spre exemplu, fac involuntar analogia cu “Dumnezeu” (Dorel Vişan) din “Cel mai iubit dintre pământeni” (R: Şerban Marinescu, 1993) şi râd, da’ numa cu juma’ de gură.

Şi m-am întrebat de multe ori, cum ajunge un om ca noi toţi, agent-poliţist? Ce face el, cum se transfigurează, cum se şcoleşte, ce învaţă, ce trebuie să ştie, ca să gândească cum gândeşte şi să facă ceea ce face? Citeşte cărţi poliţiste? Romane de mistere? Dosare de la CNSAS? Am reuşit să dau de un capăt de aţă în dezlegarea acestei dileme: am găsit în biblioteca Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, următoarele titluri:

  • Mark Twain – Huckle Barry Finn – aventuri cu copilaşi năzdrăvani, un fel de Cireşarii de-al lor.
  • Bernard Malamud – The Fixer (în engleză!) – un roman din ’66 despre un evreu închis pe nedrept într-o închisoare ţaristă. Are la bază o poveste adevărată, procesul evreului Menahem Mendel Beilis a fost celebru în 1913, iar cartea a câştigat premiul Pulitzer pentru ficţiune în 1967.
  • Managementul stresului profesional – fără autor – un fel de “anger management” :) ))
  • Maramureş vatră de istorie milenară – fără autor -
  • The workins South …
  • Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor
  • Dactiloscopia – de Rădulescu (?!)
  • Râpa cu cartofi
  • Expresiile familiare ale limbii române – (sau cum să recunoşti când eşti înjurat?)
  • Silviu Dragomir – Studiu de istorie medievală
  • Transylvania and again Transylvania – nu se vede autorul (Funar?)
  • Născut din nou – nu se vede autorul
  • The Future of Architecture – vreo 3 volume
  • Conferinţa de joi
  • Pr. Nicolae Constantin – Aproapele meu cuvântul (muuuuuulte exemplare acelaşi volum)
  • … şi potenţialul masivului Vlădeasa – în rândul doi
  • … Marxismul – nu se vede integral titlul, oare ce carte e asta?

Cam asta am reuşit eu să descifrez din fotografiile făcute de David Sugar la solicitarea-mi, în timpul unei conferinţe de presă plictisitoare la sediul Poliţiei Cluj. Ce cărţi de căpătâi ar trebui să aibă un poliţist român?La întrebare mi-a răspuns parţial, în 2006, şeful Poliţiei clujene, comisarul-şef Ioan Păcurar:

R: Care e cartea dvoastră favorită? Sau ce aţi citit în ultima vreme?

- Ce am citit şi mi-a plăcut… Paul Feval. Fiind băiat mi-au plăcut cărţile de aventuri. Cu cavaleri şi cu domniţe. Dacă m-aş fi născut pe vremea aceea cred că aş fi fost şi eu un spadasin. “Cocoşatul”, “Mănuşa de Oţel”, “Misterele Londrei” mi-a plăcut foarte mult. În “Misterele Londrei”, dacă aţi citit, erau şi acolo figuri, bandiţi…

R: Care este eroul preferat?

- Model din viaţă, mai greu, pentru că înainte de ’89 nu prea aveai pe cine să admiri. Iar după ’90 încoace nici atât. Prefer să încerc să fiu modelul cuiva. Iar din ce am citit, aş fi aşa, un D’Artagnan. Un pic de aventură, mai mult curaj. Sunt omul căruia i-a plăcut şi îi place viaţa în mod deosebit.

***

2 Responses to “Ce citesc poliţaii?”

  1. Meda says:

    …tuuuuuu… Noroc k iti pui status cu kestiile astea, k altfel…
    Imi place sa te vad necenzurata. :)

  2. biazofia says:

    :) ). hellou! >:D< (hug)

Leave a Reply

Spam protection by WP Captcha-Free