Ce vedeţi în poza asta e mega-ultra: e o chitanţă pe care mi-a “tăiat-o” un cerşetor căruia i-am dat 2 lei ca sa nu înceapă să cânte.

Eram în autobuz, dimineaţă, transpiraţie, respiraţii, bări reci pe care le-am apucat cu mâneca bluzei să nu le ating să iau boli. Şi dintr-o dată, un băiat subţirel tuns “după oală”. cu un parpalac lung, gri şi cu picioarele desculţe azvârlite în bocanci m-a ţintuit cu privirea-i plângăcioasă. N-a zis nimic, nici dă-mi, nici “ajutaţi-mă”, doar a întredeschis gura voind să jelească un cântec din folclorul marginal (pentru cunoscători: tribute to Cesereanu!!). Şi-atunci eu, cu ochii buşiţi de somn, uitându-mă la plasa de rafie pe care o ţinea băiatul-tuns-după-oală, am scotocit în buzunar (nu-mi luasem haina de mult) şi-am dat peste 2 verzişori de câte 1 leu pe care i i-am înmânat. Apoi m-am întors, din cinism social, cu spatele la personaj, privind pe geam afară.

Şi-atunci s-a petrecut nepetrecubilul, neestimabilul: băiatul-tuns-după-oală m-a bătut pe umăr ca să-mi dea chitanţă )). Pe hârtiuţă scrie aşa: ajutor umanitar, fără nicio valoare, are o ştampilă cu, atenţie, fonduri europene! şi o referinţă cu nume, eliberată de poliţia din Baia Sprie. Bextial. Am izbucnit în râs şi aproape c-aş fi vrut să mă împrietenesc cu personajul, însă, mi-a întors şi el spatele, demn, cu o mină serioasă, şi-a coborît la prima…