Că tot e la modă să pui diverse taxe, de curând, un alt val de procese, toate cu acelaşi obiect au fost înregistrate pe la instanţe: “recuperare taxă pe suferinţa în închisoare”. Un drept care se poate invoca în faţa judecătorilor, în baza unei legi, 221/2009. Cei care au făcut închisoare politică între 1945-1989 pot solicita, la tribunal, să primească daune morale pentru suferinţa din detenţie, din partea statului român. Situaţia e destul de cinică, judecătorii trebuind să analizeze situaţia ca pe oricare alta, la rece, iar foştii deţinuţi trebuie să prezinte probe valabile în susţinerea “pretenţiilor”, respectiv, actele de condamnare, fişe de spitalizare în urma bătăilor, sentinţa de liberare şi martori care să ateste că nu mint.
“Dumneavoastră câţi bani aţi cere ca să vă lăsaţi bătută de Securitate, cu cătuşe la mâini? Cât aţi cere pentru o zi de muncă la Balta Brăilei, la Canal?”, a întrebat-o un fost deţinut politic pe o judecătoare. În plus, rămâne la latitudinea instanţei cuantumul compensaţiei, cum ar veni dacă demonstrezi că ai suferit mai mult, daunele sunt mai mari. Mă întreb cum rămâne cu cei peste 10.000 de români executaţi fără să fie judecaţi, după cum a declarat Marius Oprea, pentru care nu există “dovezi”, ei nu există în documentele MAI?
Cifrele referitoare la numărul de deţinuţi politici condamnaţi sau încarceraţi în timpul regimului comunist din România lasă încă loc de analize şi evaluări.
Documentele Partidului, declaratiile nomenklaturiştilor prezintă pentru perioade istorice apropiate, cifre diferite. Dacă în anii ’50 numărul victimelor, estimat de cercetătorii istoriei recente este de aproximativ 100.000 de români, la încheierea procesului de colectivizare, Gheorghe Gheorghiu-Dej –secretarul general al Partidului Muncitoresc Român aprecia că, din 1949-1962 fuseseră arestaţi 80.000 de ţărani care nu au dorit să intre în CAP-uri.
Alte surse indică faptul că, în perioada 1948-1958 au fost arestaţi 70.000 de români, iar în 1951 în coloniile de muncă de la Canal se aflau aproximativ 20.000 de oameni. Pentru aceeaşi decadă 1948-1958, numărul persoanelor arestate pentru delicte politice este estimat în documente oficiale la 58.733 de deţinuţi cu condamnări între 1 şi 10 ani. Pentru perioada 1945-1964 (când Dej amnistiază şi eliberează deţinuţii politici) cifrele vorbesc despre un număr de 73.310 de “politici”, dintre care 335 au fost condamnaţi la moarte (unora li s-a comutat pedeapsa în muncă silnică pe viaţă), 21.068 au fost trimişi în lagărele de muncă, 2.851 au murit în detenţie, fie în timpul interogatoriilor violente – 203, fie de epuizare, în lagăre – 656.
Alte surse arată că în perioada 1950-1958 au înfundat închisorile peste 75.800 de condamnaţi şi peste 60.000 de români au fost arestaţi la domiciliu între 1949-1958. Datele Procuraturii indică între 1949-1960 un număr de 134.150 de procese politice judecate în care au fost acuzate 549.400 de persoane.
Deci, câţi pot să mai ceară daune?
RECOMANDARE: Poveste cu sufletul unui împuşcat uitat într-o groapă comuna, jumătate de secol
FOTO: Memorialul Sighet (c) Biazofia
