Agora: Păgâni au fost, păgâni sunt încă…

Posted on February 2 2010 by biazofia

agora-695768l-imagine“Agora” lui Alejandro Amenábar este un film istoric. Istoric, fără să scape în mitologie sau în hollywood-ianisme, aşa cum ne-am obişnuit anii trecuţi cu “Troia” (Wolfgang Petersen, 2004) sau eşecul “Regatul cerului” (Ridley Scott, 2005).

Într-un anume fel pare un film gândit pentru Discovery Channel, mai curând decât pentru marele ecran, cu imagini din satelit, cu un Pământ văzut din spaţiu, gravitând între galaxii şi texte de cronicar care să ajute spectatorul să înţeleagă contextul şi periodizarea istorică. Iar actorii nu au îmbrăcat costumele antichităţii ca să arate sexy în haine de epocă.

Amenábar regizează şi este co-autor al scenariului, o poveste despre o ruptură care a schimbat cursul omenirii: ultimele zile ale păgânismului – aşa cum este înţeles de doctrina creştinismului şi instaurarea unei noi religii, monoteiste. În Alexandria secolului al V-lea, Amenábar surprinde excelent intelectualii vremii – matematicieni şi astronomi – care îşi fac veacul în perimetrul bibliotecii care a adunat, secolele de-a rândul tot ceea ce însemna ştiinţă şi gândire umană. Studenţii învaţă teoriile despre cosmos cunoscute la vremea respectivă şi au libertatea de a filosofa despre viabilitatea sistemului lui Ptolemeu care demonstrează că Pământul se află în centrul universului şi “nebunia” unui obscur astronom Aristarchus din Samoa care susţinea că Pământul se roteşte în jurul Soarelui. Personajul acestui cadru este Hypatia (Rachel Weisz) o filosoafă greacă, matematician şi astronom strălucit, o minte lucidă care face abstracţie de “handicapul” fiziologic de a fi femeie într-o şcoală unde predau doar bărbaţi.

Totul mocneşte, lumea antica e pe sfârşite, sunt ultimele zile ale “păcatului” ale “păgânismului”, ale lumii vechi, ale credinţei. La orizont: creştinismul. “Parabolanii” – voluntari creştini care îşi riscau viaţa la începuturile Bisericii sunt corespondenţii teroriştilor musulmani de astăzi. Ei distrug în numele lui Hristos tot ceea ce are legătură cu lumea veche, ucid oameni cu pietre, umilesc învăţaţii şi nu cunosc “iertarea” sau “clemenţa” însuşiri strict ale divinităţii. În timpul unei revolte, parabolanii distrug statuile consacrate zeilor, în Agora Alexandriei. Conflictul degenerează, învăţaţii se închid în perimetrul Bibliotecii. Printr-un ordin meschin Împăratului roman, grecii sunt nevoiţi să abandoneze Biblioteca în mâinile creştinilor, mărturisitorii “adevăratei credinţe”. Biblioteca este devastată, I se dă foc, iar sălile care adăposteau înscrisurile vechi de mii de ani sunt transformate în grajduri pentru oi şi porci, statuile sunt sparte în euforia unor satiri parcă scăpaţi din Iad, dar care “împlinesc voia Domnului”. Dintotdeauna “Agora” era un spaţiu de dezbatere, un loc de întâlnire unde oamenii liberi împărtăşeau sau contestau idei, politici publice, probleme cotidiene. Acum, creştinii pun stăpânire pe “Agora”, iar adevărul lor este singurul acceptat. Cine se opune trebuie exclus, neantizat, ucis. Creştinii nu simt însă că victoria lor este totală: în cetate existau încă evrei şi Hypatia-filosoafa care refuzase creştinarea.

Filmul este sincer, iar realizatorii spun că s-au documentat 3 ani pentru ca scenariul să fie fidel realităţii. Depinde însă de fiecare spectator în ce cheie îl va descifra: sau ca pe o revoltă împotriva acceptării unanime a unui singur adevăr. Sau ca pe o manipulare anticreştină. Sau ca pe un punct de vedere rece şi netributar variantei oficiale a istoriei bisericeşti. Episodul incendierii bibliotecii te face să nu mai ştii cine sunt adevăraţii “păgâni”. Cadrele largi, panoramice sunt ale unui ochi supraterestru (divinitatea?) care urmăreşte războiul furnicilor în numele religiei, cu detaşare. În 2005, Amenábar a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film străin pentru “Mar adentro” unde este, de asemenea, co-scenarist.

9 Responses to “Agora: Păgâni au fost, păgâni sunt încă…”

  1. laura says:

    am citit că până şi faza cu batista însângerată e reală. apare în enciclopedia bizantină Suda, deşi acolo nu scrie cui anume a oferit Hypatia batista. aici şi la faza cu elipsa a cosmetizat un pic povestea Amenabar, deci e loc de cârcoteli :) )

  2. Iată ce a scris Mircea Eliade în Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. II, cap. XXX, paragraful 239:

    …Oricum ar sta lucrurile, convertirea lui Constantin a asigurat creştinarea oficială a Imperiului. Primele simboluri creştine au început să apară pe monede din anul 315, iar ultimele imagini păgâne dispar în 323. Biserica primeşte un statut juridic privilegiat, adică statul recunoaşte validitatea sentinţelor tribunalului episcopal, chiar în materie civilă. Creştinii acced la cele mai înalte demnităţi şi măsurile de restricţie împotriva păgânilor se înmulţesc. Sub Theodosie cel Mare (379-395), creştinismul devine religie de stat şi păgânismul este interzis definitiv; prigoniţii devin prigonitori…

    …Pe de altă parte, solidaritatea creştinilor era fără egal; comunitatea îşi lua asupra ei sarcina întreţinerii văduvelor, orfanilor, bătrânilor şi îi răscumpăra pe cei căzuţi în mâinile piraţilor. În timpul epidemiilor şi asediilor oraşelor, creştinii erau singurii care se îngrijeau de cei răniţi şi îi îngropau pe cei morţi. Pentru toţi dezrădăcinaţii Imperiului, pentru victimele alienării culturale şi sociale, Biserica era singura speranţă de a dobândi o identitate, de a găsi sau de a regăsi o semnificaţie existenţei…

    …Înnoirea cea mai neaşteptată şi care a avut consecinţe considerabile în istoria religioasă, culturală şi socială a Europei a fost monahismul, caracterizat prin separarea de lume şi printr-un ascetism foarte sever…
    …După cum remarcă Peter Brown, călugării îşi aleseseră de bunăvoie “anticultura”, pustiul şi peşterile…

    …Către finele sec. al IV-lea, se asistă, din Mesopotamia până în Africa de Nord, la un val de violenţe săvârşite de călugări: în 388 ei incendiază o sinagogă din Callinicum, lângă Eufrat, şi terorizează satele siriene în care se găseau temple păgâne; în 391, patriarhul din Alexandria, Theofil, îi cheamă pe călugări să “cureţe” Serapeumul, citadela marelui templu al lui Serapis. În aceea epocă ei pătrund cu forţa în casele păgânilor ca să caute idoli. În 415, un grup de călugări fanatici comit una din cele mai odioase crime din istorie: ei o lişează pe Hypathia, nobila femeie-filosof din Alexandria, pe care discipolul ei, episcopul Synesios, o evoca astfel: “mamă, soră, profesoară şi binefăcătoare”.
    În Orient, episcopii îi ocrotesc pe călugări ca să-şi întărească propria situaţie: împreună, episcopi şi călugări, se pun în fruntea poporului şi îi dictează acestuia opiniile…

    Fără cuvinte…

  3. biazofia says:

    dintotdeauna religia a fost o forma de a tine sub control multimile…

  4. leti says:

    religia a fost folosita pentru a tine sub control multimile, nu a fost o “forma” de a tine sub control multimile.

    crestinarea popoarelor s-a produs in 2 feluri: pe vertical (prin adoptarea credintei de catre conducatorii popoarelor si prin impunerea sa subordonatilor si poporului – uneori si cu sabia)
    si pe orizontala, asa cum a fost la inceputuri si continua sa fie prin activitatile misionare de diferite feluri.

    eu nu as exalta asa de mult cultura antica (ca sa nu zic pagana, ca are asa acceptiune negativa), atata vreme cat facea parte dintrun sistem bazat pe SCLAVIE si alte chestii nasoale.

    crestinismul chiar si ala institutzionalizat a condus la abolirea sclavagismului antic <REVIN

  5. leti says:

    shi asa apare confuzia cum ca Biblioteca din Alexandria ar fi fost distrusa de crestini, pe cand, in realitate, adevarata Biblioteca din Alexandria a fost distrusa inainte, in circumstantze neclarificate.
    Ca e un film extraordinar, nu neg, abia astept sa il vad, insa am dubii in privintza acuratetzei istorice.
    Normal ca idiotzi, bigotzi, puritani si fanatici au existat mereu si cu sigurantza shi crestinii (inca inainte de cruciade) s-au imbatat de putere.
    PS. se pare ca Eliade a murit crestin. straniu, nu?
    despre asta nu se vorbeste insa.

  6. leti says:

    o fi fost ea ucisa de crestini, dar uite ce zice aici:
    Life

    Although Hypatia was herself a pagan, she was respected by a number of Christians, and later held up by Christian authors as a symbol of virtue.[12] The Suda controversially[18] declared her “the wife of Isidore the Philosopher”[16] but agreed she had remained a virgin.[19] Hypatia rebuffed a suitor by showing him her menstrual rags, claiming they demonstrated that there was “nothing beautiful” about carnal desires.[16]

    Hypatia maintained correspondence with her former pupil Synesius of Cyrene, who c. 410 became bishop of Ptolemais.[20] Together with the references by Damascius, these are the only writings with descriptions or information from her pupils that survive.[21] The contemporary Christian historiographer Socrates Scholasticus described her in his Ecclesiastical History:

    There was a woman at Alexandria named Hypatia, daughter of the philosopher Theon, who made such attainments in literature and science, as to far surpass all the philosophers of her own time. Having succeeded to the school of Plato and Plotinus, she explained the principles of philosophy to her auditors, many of whom came from a distance to receive her instructions. On account of the self-possession and ease of manner, which she had acquired in consequence of the cultivation of her mind, she not unfrequently appeared in public in presence of the magistrates. Neither did she feel abashed in going to an assembly of men. For all men on account of her extraordinary dignity and virtue admired her the more.[12]

  7. laura says:

    doamne feri să zicem ceva rău de creştini, nu leti? :D

  8. ddc says:

    Nu este nici o confuzie, Biblioteca din Alexandria a fost distrusa si de crestini in 391

    >>
    In 391, Emperor Theodosius I ordered the destruction of all “pagan” (non-Christian) temples, and the Christian Patriarch Theophilus of Alexandria complied with this request

    http://en.wikipedia.org/wiki/Library_of_Alexandria#Destruction_of_the_Library

  9. Tatiana says:

    dupa ce am privit acest film mi-am dat seama cit de dura era si este religia asta !citi oameni au murit in conditii necunoscute si in nulmele religiei,doar Dumnezeu nu iubeste singele si ne indeamna ca sa ne iubim fratyii si ,nu trebuie sa dorim moarte pacatosului ci poainta!

Leave a Reply

Spam protection by WP Captcha-Free