Scăpată lângă calculator după vacanţă, am dat de ultima updatare a blogului lui tiberiu lovin – reporter virtual. Unde ne invită, ziarişti şi ziariste, la o provocare de criză pentru, zice el, jurnaliştii rămaşi fără joburi. Prima dată am căscat ochii cu curiozitate. Pe urmă mi i-am subţiat ca să văd dacă înţeleg bine ce spune. Apoi i-am închis ca să-mi revin. Şi când am privit din nou printre gene: oferta era tot acolo şi fără umor.

Ce li se propune ziariştilor rămaşi fără ziare? “Un tip a avut o idee buna…” începe lovin.  Cică acestui tip i-a venit ideea să valorifice, cum ar veni, minţile de ziarişti şi scriitura hârşâită prin redacţii cu istorie şi suflet (să nu uităm că s-au închis ziare importante anul trecut, cu ziarişti adevăraţi) şi să facă un site, pro-memoria, cu necroloage pentru baştani. “Directori” le spune “tipul cu ideea bună”. Reproduc în continuare, cu (c) de rigoare, oferta care m-a scos din sărite:

“O metoda personala, insa pot fi si altele, este studierea colectiei “Romania libera”. Gasim acolo, fie la Comemorari, fie la Decese, anunturi date de diverse colective din firme, intreprinderi etc.

Iti selectezi informatiile, iti faci o baza de date si treci la actiune: te infiintezi la firma respectiva, la secretara, de exemplu, si ii spui ca are posibilitatea sa faca mult mai mult, cu o investitie modica, pentru dl. director sau sef de departament sau ce era persoana care nu mai este. Ii spui ca ai vazut anuntul in Romania libera si ca ai apreciat gestul colegilor care au dat banii sa apara acel anunt, insa le oferi chiar acum o posibilitate mult mai eficienta, care sa se constituie intr-un adevarat omagiu ce va fi apreciat de toti: povestea de viata a directorului (ii spun “director” omului care a murit), ce ii placea, ce nu-i placea, cum se distra, unde isi facea vacantele, despre familie, studentie etc. Vor fi 10 fotografii cu directorul in diferite ipostaze, forum cu amintiri haioase, nostalgice, totul in culori luminoase, tonice. [...] Iti scriam mai sus ca poti castiga mult mai mult de 10 euro la un caz. Iti spun cum: Ii explici secretarei, la un moment dat, dupa ce te-a pupat pentru geniala propunere, ca nu trebuie sa puna familia directorului intr-o situatie stanjenitoare. Cu alte cuvinte, ii explici ca 10 euro este abonamentul pentru un an, insa ar fi de dorit ca spatiul respectiv sa fie rezervat pentru cel putin 30 de ani, sa nu fie nevoie ca, peste un an, de exemplu, sa se infiinteze un portarel de la firma noastra la familia in cauza sa-i spuna ca are de platit 10 euro pentru anul urmator… In acest caz, incasarea initiala va fi de 320 de euro plus TVA. 30% (35% impozabili) sunt banii povestitorului, adica ai celui care aduce povestea, contractata si scrisa. Adica 96 de euro net pentru o poveste. Ce inseamna 320 de euro intr-o firma cu, sa zicem, 50 de angajati? In lei, 320 de euro sunt, la cursul de 4,2 lei, 1.344 de lei, adica sub 30 de lei de salariat platiti o data, si asta pentru 30 de ani (suma poate fi luata si in mai multe transe, cum convine povestitorul cu secretara). Evident, poate fi rezervat spatiul si anual, insa, in acest caz, pemtru subzistenta povestitorului, sunt necesare doua povesti pe zi”.

Practic, alternativa oferită e un hibrid între un agent de pompe funebre şi un agent de publicitate/marketing. Şi cine ştie să “vrăjească”, nu-i aşa, mai bine ca ziariştii cu experienţă? Cine a învăţat să întoarcă mereu situaţiile nefavorabile în oportunităţi, cine e obişnuit să stea de vorbă cu familiile “decedaţilor”, cine e şcolit să “stoarcă hormoni”? Nu demult, ziariştii care scriau în tabloide erau socotiţi muckrakers – căutători în cacat. Acuma, a fi ziarist ajunge să aibă o nouă conotaţie: ziarist = dezgropar. Dezgroparul de Apoi.

FOTO: Câinele de pază al democraţiei în gură cu ciolanu’ dezgropat. sursa: nerdnirvana.org